Translate

miercuri, 29 aprilie 2015

Prajiturica prajiturelelor comentată

Am dat pe internet peste articolul doamnei CSI Ioana Vintilă-Rădulescu „Unele inovaţii ale limbii române contemporane şi ediţia a II-a a DOOM-ului” - o pledoarie pentru DOOM2 [2005] a cărui comisie de redactare a avut-o șefă.

Citez din materialul de aici: http://ebooks.unibuc.ro/filologie/dindelegan/3.pdf (pag. 7)

În categoria inovaţiilor „neutre” am putea încadra forma, rezultată prin metateză, a numelui de prăjitură care s-a impus de mult în limbă aproape exclusiv ca pricomigdală, în timp ce DOOM recomandă încă, drept formă preferată, picromigdală. Imensa majoritate a vorbitorilor, oricât de instruiţi, cu excepţia anumitor lingvişti, nici nu bănuiesc, dacă nu dau întâmplător de această formă în dicţionare, că norma recomandă în primul rând forma picromigdală. Aceasta este lipsită de suport în limba română, deoarece vorbitorii nu fac, pe drept cuvânt, legătura între prăjitura în cauză şi substanţele chimice acid picric şi compuşii acestuia, picraţi, evocaţi de Mioara Avram (Avram (2001), 70), şi nici cu etimonul grecesc pikramígdalon „migdală amară” (cu care, după cum se vede, oricum nu se identifică). De altfel (ca de multe ori), singurele exemple prin care este ilustrat în DLR cuvântul titlu picromigdală, şi care provin din operele unor scriitori de talia unor Delavrancea şi Camil Petrescu, au forma... pricomigdală!
În cazul inovaţiilor „neutre”, ca şi în cazul celor pozitive, cred că nu se justifică o atitudine purist-pedantă şi conservatoare ori chiar retrogradă, de „încremenire în proiect” şi de menţinere, cu o perseverenţă demnă de o cauză mai bună, a unor recomandări de mult depăşite, chiar dacă au un suport în istoria limbii, respectiv în etimologie – aceasta cu atât mai mult când este vorba de norme punctuale, care privesc de cele mai multe ori un singur cuvânt, izolat şi neîncadrat într-o serie.
De aceea, DOOM2 a optat în cazul discutat exclusiv pentru forma pricomigdală.

1.       Un cuvînt nefundamentat etimologic este complet inventat. Scopul unui cercetator lingvist la întocmirea unui dicționar este de a include cît mai puține cuvinte fără istoric. Metateza menționată are același efect cu modificarea lui cuplu (ca exemplu) în culpu, sau, mai clar, a lui amplu în maplu.
2.       Argumentul invocării „imensei majorități a vorbitorilor” ce nu fac legatura între prăjitura cu pricina și substanțele chimice menționate este fals, pentru ca „imensei majorități a vorbitorilor” substanțele chimice respective nu le sînt cunoscute. Și mai puțini oameni din această țară studiază neogreaca, deci nici aici argumentul acesta nu este valabil.
3.       pikramígdalon nu putea fi „retrogradat” la mígdalon spre a rezulta numele prăjiturii este evident, căci pricomigdală < mígdalon ar fi generat nedumerirea: ce înseamnă particula prico și cum a ajuns lîngă mígdalon ?
4.       Argumentul formei ortografice concrete folosite de scriitori nu este absolut, căci tocmai în libertatea autorilor de a ieși din tiparele si constrîngerile dicționarelor și ale gramaticilor stă de multe ori farmecul operelor literare. Cum îi permitem lui Eminescu „Cobori în jos ...”, dar oricine ar spune altei persoane „Coboară jos la mine” primește eticheta de agramat ? Operele literare folosite în dicționare ar trebui să servească doar la ilustrarea semnificațiilor unor cuvinte normate științific (etimologic, acolo unde aceasta există), chiar în prezența variației de formă, nu la stabilirea întîietății unei anumite forme.
5.       „Atitudinea purist pedantă și conservatoare” este fundamentul ortografiei majorității cuvintelor de uz științific și artistic pentru care etimologia este mai mult decît determinantă în stabilirea formei concrete acceptate. O atitudine „retrogradă” o reprezintă (re)acceptarea formei antice filosofie devenite prin DOOM2 recomandabilă față de forma modernă filozofie. (Am dezbătut pe larg problema aceasta în primul articol de pe blog).
6.       „Menținerea recomandărilor de mult depășite”, după ce oricum ce e depășit este stabilit tot de aceiasi lingviști, trebuie combătută cu argumente științifice, ori aceasta nu este – pentru mine – realizată de doamna Vintila-Rădulescu în această intervenție întru apărarea muncii sale. Prin ce e recomandat – în contrapartidă - uzul unui cuvînt ca „arestui” sau „au” cu sensul de sau ?

7.       Argumentul de caz izolat menționat în ultimul paragraf este de asemenea fals, căci este formulat fix invers: este o (regretabilă) excepție că se ignoră (în DOOM2 în raport cu DOOM) o formă justificată etimologic și se „înscăunează” o formă incorectă, și nu că, prin acceptarea noii forme, se înlatură vreo excepție, întrucît fundamentarea etimologică este de fapt o trăsătură obligatorie a oricărui lexic,

Notă; Acest articol de blog face referire la o scriere anterioară de aici http://thescienceinmymind.blogspot.ro/2015/04/prajiturica-prajiturelelor.html 

luni, 27 aprilie 2015

Despre chirii și anglicisme de rit nou

Un subiect controversat îl constituie, fără doar și poate, acceptarea în DEX2 ediție revăzută [2009/2012] (și-n special în acest caz adăugită) a unui sens nou pentru un cuvînt printr-o etimologie nouă, engleză – sensul de loc (cunoscut precis) pentru un mai vechi cuvînt românesc locație. Spre comparație, acest sens nu există in DEX2 [1996/1998], unde toată definiția sa are legatură cu chiriile. De aici și controversa, fiindcă mulți, (eventual) cu DEX2 „în brațe”, susțineau că acest sens lexical nu este acceptat oficial în limbă. Iată-l că este !

Unde mă situez eu ? Spun că nu era nevoie de un sens nou pentru un cuvînt existent (implicit ca acesta să se oficializeze), întrucît există fond lexical suficient spre a-l face inutil. De fapt, așa cum apare aici: http://www.ldoceonline.com/dictionary/location la notița privind folosirea curentă in limba engleză, noul etimon al lui locație este recomandat doar din perspectiva terminologiei de afaceri (sau în general a limbajului oficial) cînd se vorbește de locul precis în care este o clădire sau un spațiu de locuit (apartament, garsonieră). Și atunci se pune problema: Bine, era nevoie în română de un sens nou pentru locație, sau acest cuvînt cu noul sens poate fi cu succes înlocuit de alte cuvinte (mai bine, neologisme!) în orice context ?

1. „Ne-am deschis un nou sediu într-o locație centrală” sună mai bine sub forma complet echivalentă „Ne-am deschis un nou sediu într-o zonă centrală”.
2. „Ne-am făcut nunta/vacanța într-o locație minunată, pe malul lacului” se reformulează ca „Ne-am făcut nunta/vacanța într-un loc (restaurant, hotel, peisaj) minunat, pe malul lacului”.
3. „Curtea Domnească are o locație strategică” e mai trendy spus sub forma „Curtea Domnească are un amplasament strategic”.
4. „Locație de memorie pe hard”. Aici înțeleg că „hard( disk)” nu poate fi evitat de către informaticieni/traducători/vulg, perfect, dar location se putea lejer traduce prin zonă.
5. „Ne aflăm într-o locație bine cunoscută publicului bucureștean amator de muzică bună”. Ce-are loc sau sală, sau clădire ? De ce-ar vrea vorbitorul să folosească alt cuvînt, unul vechi cu sens nou, străin ?  Sigur că local are și-o conotație negativă, dar loc este perfect neutru, perfect românesc, chiar dacă nu este așa de nou și de cult/pretențios ca amplasament. Dacă ar fi să traduc in engleză pe abuzivul locație de aici, aș scrie de fapt establishment, nu location.

Găsim pe locație în ecolocație și radiolocație pentru că adaptarea etimoanelor englezesc, respectiv rusesc s-a făcut minimal, iar particula componentă locație trebuia să fie de fapt localizare cu sensul de acțiunea de a găsi/detecta/localiza (prin ultrasunete/unde radio). Dar ar fi fost poate prea „românizat”.

DEX-ul are menirea de a explica sensurile cuvintelor. Acest scop este atins de DEX2 revăzut și adăugit [2009/2012] pentru noul sens. Problema e că noul sens e total inutil, dă limbii actuale un aspect și mai străin decît l-a căpătat oricum după 1990 prin hardware, software, mouse, etc. pe care nu le-am putut „româniza”. În definitiv, pentru mine, limba nu se îmbogățește prin astfel de apariții ca locație, ci dimpotrivă, devine mai săracă și clar mai străină. Consider că și-n acest caz comisia de redactare a dicționarului a făcut o greșeală promovînd ceea ce trebuie descurajat.

joi, 23 aprilie 2015

Despre ecler si alte savarine

Nu parasesc domeniul gastronomiei, ba chiar ramin tot in zona dulciurilor, si vin cu o intrebare interesanta: cum se face ca frantuzescul “le savarin” (de gen masculin) a ajuns in romana ca femininul “savarina”, dar masculinul “l’éclair” a devenit neutrul “ecler”(cu un plural despre care imi propun sa scriu in aceasta nota) ?

O justificare riguroasa a genurilor substantivelor neologice adaptate ar duce dupa regulile date de Academie (de ex. in GA [1966], Vol.I, p. 58-59) la faptul ca ‘ecler’ este corect a fi de gen neutru, in timp ce ‘savarină’ este de gen feminin doar prin faptul ca terminatia ‘ă’ a fost aleasa pur si simplu de catre cel ce s-a hotarit primul sa ‘românizeze’ cuvintul frantuzesc (aici MDA [2010] da o sursa primei atestari scrise, dar fara an de publicare). Astfel, si l’éclair se putea la fel de bine ‘româniza’ ca ecleră. Pe de alta parte, desigur ca turcescul “baklava” era greu de adaptat la o alta varianta decit evidenta “baclava” – obligatoriu de genul feminin, dar se pare ca pentru ‘dulcegariile’ din franceza e/era loc de variatie. Mai ramine de pus intrebarea: Cum de cele trei cuvinte au fost adaptate de romani, cind intr-o limba precum engleza toate trei sint pastrate cu grafia originala din franceza+turca ? Aici este vorba doar de tendinta constanta si sanatoasa a romanei de a-si crea fondul lexical propriu prin adaptarea neologismelor, pare-se o tendinta pierduta dupa 1990 prin avansarea ingrijoratoare a cuvintelor englezesti nemodificate ce, prin exagerare, umplu dictionarele. In concluzie, este ok ca le-am adaptat pe toate trei, ca n-am ‘poluat’ limba cu accente peste e pe care oricum masa de scrijelitori de pe internet nu le-ar fi pus sau le-ar fi pus aiurea, asa cum se intimpla cu cratimele si virgulele.

Noima acestei note este pluralul substantivului ‘ecler’. Ideea mi-a fost data de articolul de aici: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_38418/Voi-mancati-eclere-sau-ecleruri.html, unde domnisoara Neagu da sec varianta din DOOM2 [2005]. Aceasta este ecleruri, forma incetatenita eclere mentionata de dictionarele explicative (DEX, MDA) nu este nici macar tolerata (!) (aceasta se face prin precizarea clara a unui dublet de tipul tunele/tuneluri). Ne intoarcem inapoi la scripte, la GA (op.cit.) si GALR [2008] si constatam ca in ‘gramatica veche’ (GA) ni se prezinta o regula aparenta sub “Observatia 1” de la pag. 70 (volumul intii), ce ar recomanda pluralul cu ‘uri’ pentru neutrele terminate la singular intr-o consoana si in care accentul cade pe vocala celei de-a doua silabe (ca in ecler, paner, mîner, tunel, virtej, hotel, bordel, crenel, etc.). Dar, stupoare, tunele este (inca) acceptat, iar paneruri si mîneruri nu exista pe nicaieri. Pina si regulile pentru plural au poate la fel de multe exceptii precum exemple. In ‘gramatica noua’ (GALR) pe pagina 83 din primul volum lipseste orice regula de plural pentru neutrele neologice, asa ca norma din DOOM2 pentru ecler nu mai poate fi justificata gramatical, nici macar a posteriori. Exista deci o doza de arbitrar in stabilirea normelor ortografice (pentru mine asta confirma ca lingvistica ramine o stiinta umanista, degeaba incerc eu s-o fac sa para exacta) . Ca o presupunere, ma gindesc ca autorii DOOM2 au ales ecleruri in locul unui dublet sau a formei unice eclere doar pe baza formei recomandate de Florin Marcu in DN3 [1986] la p. 374. Forma eclere este mai simpla, are deci ‘priza’ la vulg, dar nu este eronata in aceeasi masura precum socantul (pentru mine) pricomigdala.

Ca fapt divers, cler nu poate fi folosit ca exemplu de urmat pentru stabilirea pluralului, caci ecler, desi are doar un e in plus (bine, acel e il face bisilabic, dar doar ce-am stabilit ca regula de mai sus din GA a fost eliminata) la inceput, este numarabil, pe cind cler nu. Surprinzator, cler apare cu pluralul cleruri in DEX2 [1996], dar, poate si dupa DOOM2, DEX2 [2009] repara greseala.

Concluzia mea: cu toate ca va vine greu, folositi ecleruri si renuntati si la tunele.

Bibliografie: tot www.dexonline.ro/surse

duminică, 19 aprilie 2015

Prajiturica prajiturelelor

Prin simplificare, de pui migdale maruntite cu mult zahar si albus de ou, iti iese o prajiturica tare gustoasa careia ii spui… pricomigdala (?!). Dar oare ii spui corect ? Te duci la DOOM2 [2005] si afli ca da, dar e un cuvint nou (forma ortografica noua) fata de DOOM1 [1982], pentru ca are un semn de exclamare linga el. Mergi apoi la DOOM1 si afli ca acolo era scris in clar picromigdala. Deci avem un conflict, se pare.

Forma oficiala a fost modificata de ligvisti, dar oare corect ? Evident ca NU, intrucit forma picromigdala, pe care o gasim atestata inca de la Scriban [1939], este cea care poseda o justificare etimologica, anume neogrecul pikramigdalon (asa cum apare in DN3 [1986], iar cu grafia in neogreaca in MDA [2010], Vol. al II-lea, p. 370), ce contine clar particula pikra ce provine din grecescul pikros cu sensul de “amar”. Si atunci, pot presupune, cred corect, ca forma originala din limba a fost modificata in timp prin folosire gresita, intrucit varianta pricomigdala era clar mai usor de pronuntat, atit de catre cei ce le produceau/vindeau, cit si de clientii cofetariilor. Forma gresita apare atestata inca din DLRM [1958] ca varianta pentru cuvintul-titlu picromigdala, acest fapt continuind cu DEX [1975], DN3 [1986] si DEX 2 [1996]. Abia dupa modificarea nejustificata de norma din 2005, in DEX 2 [2009] rolurile se inverseaza. Forma corecta devine astfel varianta nerecomandata pentru cuvintul-titlu fara justificare etimologica pricomigdala.

In concluzie, gasesc ca, la fel ca in cazul lui filosofie, si aici Institutul de Lingvistica prin DOOM 2 a facut o greseala, promovind la rang de norma o folosire agramata a unui cuvint, dar de data aceasta eliminind-o complet pe cea corecta (justificata stiintific) (!). Sa mai spun in final ca acidul picric si sarurile sale, picratii, nu apar in DOOM 2 ca “acid pricic” si “pricati”, ci apar corect, nemodificate fata de DOOM 1 ?

Bibliografie: http://dexonline.ro/surse

duminică, 5 aprilie 2015

Carunt sau ?

Printre cuvintele in curs de iesire din uz mi se pare a fi si carunt, cuvint ce poate trece pentru multa lume deja ca invechit, sint sigur. De fapt, asa cum apare in dictionare ca MDA, are cel putin 300 de ani de folosire, e derivat din latinul canutus, si-n mileniul al III-lea e, cu certitudine, din ce in ce mai rar folosit.

Daca o persoana n-are părul complet carunt, ci are multe fire albe, astfel incit părul sau trece mai degraba ca gri, decit alb sau originalul brunet/castaniu, am vrea sa folosim un cuvint mai pretios pentru a-l descrie. Care cuvint va vine in minte ? Grizonat ? E in directia corecta, dar e un cuvint ce, de fapt, conform normelor lexicale si ortografice, NU exista! Cuvintul corect este grizonant, exact, cu un n in plus.

Grizonant are o etimologie clara, in limba franceza grisonnant(-e) e un participiu prezent (deci cu valoare adjectivala) al verbului grisonner si inseamna, ca si in romana, ce devine sau incepe sa devina gri. A se grizona ca verb in romana nu apare in dictionarele generale de tip DEX si DN, ci doar intr-unul de specialitate, MDA, unde nu i se da o atestare istorica de intrare in limba prin intermediul unei opere literare sau a unui alt dictionar, prin urmare, nici participiul sau trecut (probabil grizonat) nu este atestat.

Daca vrem sa spunem despre o persoana X ca părul sau a inceput sa aiba mai multe fire albe, avem deci optiunile:
• X e cu/are părul grizonant;
• X incarunteste.

Formularea “E (un tip) grizonant” este gresita, intrucit grizonant se poate folosi ca adjectiv numai pe linga substantivul păr. Conform definitiei din DEX a verbului a incarunti, formularea “X a inceput sa incarunteasca” este pleonastica, deci trebuie evitata, daca nu vrei eticheta de agramat.

Grizonant este un frantuzism, parem mai culti cind il folosim, totul e sa stim sa-l folosim. Sper ca aceasta notita sa fie utila.

MDA = Mic Dictionar Academic, Institutul de Lingvistica “Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucuresti, 2010.
DEX = Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), Institutul de Lingvistica “Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucuresti, 2009.
DN = Dictionar de Neologisme, Editia a III-a, Florin Marcu, Constant Maneca, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1986.