Translate

duminică, 14 februarie 2016

Povestea numeralului

  Un articol scurt și la obiect al d-rei Neagu (preluat de pe site-ul d-nei Badea) se găsește aici http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_29869/Ora-13-sau-la-orele-13.html și îmi constituie sursa de inspirație pentru nota aceasta. Vă invit să îl citiți. Greșeala pe care o indică autoarea în introducere e un exemplu de hipercorectitudine. În acest caz este vorba de forțarea unui acord complet de tip substantiv-adjectiv (orele treisprezece) acolo unde nu este necesar, corect fiind să se spună/scrie ora treisprezece.
  Articolul d-rei este realizat prin referințe bibliografice pe baza DOOM2 (2005), actuala sursă de normare ortografică și morfologică în limba literară. În acest caz, este totuși vorba de un acord între două părți de propoziție, deci de o problemă strict de gramatică. Cheia pentru a găsi varianta corectă de exprimare o constituie clasificarea morfologică exactă a cuvîntului treisprezece. Pentru aceasta e necesar să spunem, în linii foarte mari, povestea numeralului.
  În clasificarea tradițională (GA, 1966, vol. I, p. 181) numeralele se împart în două categorii: cardinale și ordinale, cu primele subclasificate în cardinale propriu-zise, colective, fracționare, multiplicative, distributive și adverbiale. Cel din articolul nostru este unul propriu-zis, aparent folosit cu valoare adjectivală, întrucît este alipit substantivului ora/orele. Prezentarea mai nouă din GALR (2008, p. 289-322) nu introduce noi clasificări, ci le păstrează pe cele tradiționale. Problema acordului este însă una sensibilă, nestabilită definitiv, pentru că o regulă (v. mai jos) ce ne permite să-l folosim pe ora unu ne interzice să spunem ora una și ora doisprezece. Acel unu are o relaxare a acordului în gen, păstrat fiind doar acordul în număr, pe cînd ora treisprezece îl încalcă pe cel în număr, iar ora doisprezece încalcă ambele tipuri de acord - fiind considerată o formulare complet agramată. De fapt, numeralul doisprezece/douăsprezece „simte” genul, în timp ce unsprezece, treisprezece nu. De aceea, pentru uz adjectival, doisprezece trebuie folosit cu substantive masculine la plural, douăsprezece cu substantive feminine și neutre la plural. O caracteristică a uzului adjectival al numeralului cardinal este antepunerea în raport cu substantivul, pe cînd numeralul care precizează ora este postpus, deci nu se incadrează la un uz adjectival, de aceea și variația și problemele de acord.
  O regulă standard de acord este deci greu de statuat pentru toate numeralele, dar putem explica pe ora unu, două, trei, ...,  unsprezece, douăsprezece, ... douăzeci și trei și astfel: se subînțelege între substantiv și numeral prezența substantivului numărul (v. p. 207, Dinamica limbii române actuale – Aspecte gramaticale și discursive, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti”, EAR, 2009). Este deci ceea ce d-ra Neagu numește numeralul de identificare, folosit doar cu forma de masculin, iar substantivul obligatoriu la singular. Trei-ul din ora trei nu are caracter adjectival, deci orele trei este greșit. Migrarea uzului de la numeralul ordinal cu valoare adjectivală (pagina a doua) la cel cardinal de identificare (pagina (numărul) doi) este un alt exemplu de variație a acordului strict cu substantivul. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu